Sfârșitul de an aduce cu sine tot felul de bilanțuri și ierarhii menite să redea pe scurt esența celor mai importante, dar și memorabile momente. Motorul de căutare Google a dat publicității topul celor mai căutate sportive în 2011, numărul accesărilor și nu performanțele reușite stând în spatele acestei listări.
Într-un an al marii reveniri, după o perioadă traumatizantă în care a suferit două operații la tendonul piciorului drept, a fost la un pas de moarte (diagnosticată cu embolism pulmonar) și a căzut, după 14 ani, în afara Top 100, Serena Williams (30 de ani) a dat lovitura și în spațiul virtual. Performanțele bifate în teren, aparițiile mondene, schimbul de mingi cu prima doamnă a Americii, Michelle Obama, au fost doar câteva dintre motivele care au propulsat-o, pentru al doilea an consecutiv, pe mezina familiei Williams în topul căutărilor pe Google.
Vonn rupe monotonia
Cu 125 de milioane de accesări pe numele ei, Serena a învins-o clar pe Maria Șarapova, care a totalizat doar 54 de milioane, dar și pe Caroline Wozniacki, cu 37 de milioane. De altfel, jucătoarele de tenis domină topul accesărilor, nu mai puțin de 18 nume figurând în Top 30 al accesărilor. Prima sportivă care sparge monopolul sportului alb este schioarea americancă Lindsey Vonn, care ocupă locul 6, cu 22 de milioane de accesări. Lista mai cuprinde nume din fotbalul feminin, box, golf și atletism.
TOP 3 Serena Williams 125.000.000 căutări Maria Șarapova 54.700.000 căutări Caroline Wozniacki 37.200.000 căutări
GAME, SET ȘI MECI Serena Williams a fost pentru al doilea an consecutiv cea mai căutată sportivă pe Google
12 este locul pe care se află Serena în clasamentul WTA. În 2011, ea a jucat finala la US Open și a câștigat trofeele la Toronto și Stanford
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER